Clatite

Un preparat usor, ca o gustare sau desert, clatitele sunt cu siguranta o bunatate pentru orice moment al zilei. Reteta de mai jos nu este dificil de facut, puteti sa o adaptati si pentru perioada de post adaugand apa in loc de lapte si fara ou. Ies la fel de bune si gustoase. Din ingredientele de mai jos se pot face maxim 15 clatite, astfel ca daca aveti nevoie de mai multe, puteti dubla sau tripla cantitatile de ingrediente. Imi amintesc de copilarie cand mama sau bunica faceau clatite, acestea nu rezistau mult in farfurie, veneam fiecare, le tineam de vorba si, pe furis mai luam cate o clatita, inainte de a le termina pe toate de preparat, chiar si fara umplutura. Erau tare gustoase.

Ingrediente :

  • 16 linguri de faina
  • 2 lingurite coaja de portocale
  • 2 lingurite zahar
  • 1 lingura ulei
  • un praf de sare
  • 250 ml apa minerala (sifon)
  • 300 ml lapte (apa)
  • 1 ou (optional)

Mod de preparare :

Se amesteca faina, coaja de portocale, zaharul, sarea si uleiul. Treptat se incorporeaza apa minerala si apoi laptele pana se obtine un aluat omogen, compozitia devenind un lichid gros.

clatite-1

Se incinge tigaia pentru clatite – va recomand sa folositi o tigaie speciala pentru clatite, pentru ca acestea sa iasa bune, sa nu se arda). Se lasa prima data 2 minute, apoi se intorc cu o paleta mai lata si se lasa cam 1 minut. Se scot pe o farfurie separat.

clatite-3

Se pot umple cu crema de ciocolata, urda cu marar, gem, dulceata sau puteti face chiar un tort cu acestea.

clatite-4

Pofta buna!

 

Related posts

Leave a Comment